Tuesday, August 22, 2006

am visat un oras pe fundul unei mari
paseam desculta printre pesti fosilizati
albi, transparenti
cu oase fine, ca niste fire de ata
era straniu, pareau ca inoata
lipseau in schimb algele
coralii
apa
printre ei, foarte multi serpi
cu pielea ca de faina
mi-era teama sa-i ating
stiam ca se vor transforma in pulbere fina
si se vor amesteca cu nisipul pe care calcam
desculta
'sa nu ma tai in spinarile lor de os!', imi spuneam
si mergeam in continuare
spre niciunde
pe langa blocuri cenusii
prin intersectii nesemaforizate
sub cerul capatand culoarea oaselor lor

No comments: